Constelații Familiale

  • Sesiuni de constelații familiale în București 2025
  • Întrebări și răspunsuri despre constelații familiale
  • De ce să alegi terapia prin constelații familiale

De ce să alegi metoda Constelațiilor familiale ca formă de terapie?


Constelațiile familiale sunt o metodă de lucru în care ești pus în contact direct pe tine, cel din prezent, cu trecutul tău transgenerațional și cu viitorul tău, viitor care poate fi rescris, recreat și construit astfel încât să merite a fi trăit astfel încât să onorezi eforturile predecesorilor și să deschizi noi oportunități celor care îți vor călca pe urme.

Este metoda care readuce ordinea firească în sistem, care îl integrează pe UNU în TOT, făcând ca reconectarea cu întregul să demareze curgerea fluentă a energiei vieții prin firul nevăzut al poveștii fiecărui predecesor din sistemului tău familial, pentru a fi în sfârșit Tu și pentru a-ți da voie să-ți creezi propriul scenariu care să merite a fi povestit celor care vor veni după tine.

arbore constelatii familiale ioana paduraru

Ce sunt constelațiile familiale?

Este extrem de dificil să poți exprima în câteva cuvinte ce se întâmplă într-un astfel de grup de lucru, însă, în puține cuvinte, constelația este cea care radiografiază mișcarea firească a sufletului către restabilirea echilibrului. Acolo unde este frânt acest echilibru în cadrul sistemului mare din care facem parte, diferite persoane din cadrul sistemului vor fi desemnate inconștient să aducă reparațiile cuvenite. Astfel acolo unde a avut loc o nedreptate, o durere foarte mare, o crimă, o deposedare, sau orice încălcare a legii Iubirii care asigură echilibrul, este nevoie să se aducă o reparație care să restabilească ordinea, altfel acel punct va fi ca un vortex care se va multiplica și va înghiți tot în calea sa.

Termenul de „constelație” nu are nimic de-a face cu spațiul cosmic, cu astrologia sau cu alte referiri științifice.

„A face o constelație”, în cadrul grupului de participanți, se referă la a configura o imagine în spațiu, invitând în diferite roluri (spre exemplu, în rol de „tată”, „mamă”, „bunici”, ș.a) diverși participanți din grup. În funcție de cum sunt poziționați aceștia și de mișcarea lor ulterioară se conturează o imagine cu sens pentru cei implicați, iar această imagine poartă numele de „constelație”.

În lucrul în grup, clientul are relații cu toți membrii grupului alegându-și singur reprezentanții pentru problema pe care a ales să o lucreze. Grupul are rol de susținere emoțională și energetică și ajută clientul să își integreze mai multe părți conflictuale din el însuși. Constelația se află în câmpul generat de client, însă facilitatorul îl îndrumă în a-și găsi soluția care îi este benefică și servește tuturor celor implicați în constelație, nu doar clientului.

constelatii familiale 6h8a

Sesiunea de grup


Cum începe: clientul își numește intenția și, ajutat de facilitator, invită reprezentantul intenției și ai constelației, dându-le un rol. Reprezentanții, din perspectiva poziției pe care o au, sunt invitați să dea curs mișcărilor și să exprime ceea ce simt. Prin mișcările fiecărui membru al constelației, clientul primește informațiile de care are nevoie pentru soluționarea problemei sale. Mișcările reprezentanților în constelația clientului fac parte din câmpul generat de inconștientul individual și familial al clientului, numit și „câmp morfogenetic” (Ruppert Sheldrake).

Câmp morfogenetic este denumirea dată pentru forma oricărui sistem viu, dat din natură și care tinde să aibă o structură unică, de sine stătătoare și autoreglatoare (exemple – câmpul plantei, al animalelor, al unui habitat vegetal, al oricărei ființe vii, inclusiv omul cu propriul său climat familial). În interiorul oricărui câmp morfogenetic, orice lipsă semnalată are tendința de a se repara reproducându-se până la scară mică în mod identic (de exemplu, dacă lipsește o parte dintr-un organism, imaginea reală apare cu acea lipsă, însă la nivel energetic apare ca întreg).


Problematica abordată prin metoda constelațiilor familiale

  • Divorțul sau iminența divorțului
  • Conflicte în familie
  • Probleme în viața sentimentală sau în rolul de părinte
  • Dificultăți în gestionarea unei pierderi (doliu, infertilitate, pierderea unui loc de muncă, a prestigiului social)
  • Dificultatea de a reuși în profesie
  • Falimente repetate și eșec în afaceri
  • Tendințe autodistructive (adicții și tipare comportamentale negative repetitive)
  • Sentimentul neîmplinirii personale, singurătatea
  • Temerile
  • Găsirea vocației
  • Probleme de sănătate
sesiune constelatii familiale

Cine poate participa

Orice adult care a împlinit vârsta de 18 ani și nu se află sub tratament psihiatric, care dorește clarificări în rezolvarea unor situații generatoare de stres. Orice adult care se confruntă cu una din problemele expuse mai sus și care dorește să obțină o ameliorare în ceea ce privește calitatea vieții sale, în sensul dezvoltării personale. Totodată pot participa persoane care au în familie membri cu diferite deficiențe și doresc să îi ajute.

Cine face parte dintr-un sistem familial

Din sistem fac parte toți membrii unei familii (părinți, bunici, mătuși, unchi, veri), inclusiv toți cei care nu mai sunt în viață, copiii nenăscuți datorită unor întreruperi de sarcină, sau copiii născuți morți, sau cei care s-au născut și ulterior au decedat, foștii soți, fostele iubiri importante, mai ales dacă din acea iubire a rezultat un copil (născut sau nu).

Cine face reparațiile sistemice?

Fiecare persoană din sistem conține toate poveștile sistemului din care face parte și are potențialul de a aduce reparația, însă de fiecare persoană în parte depinde cât va reuși să activeze și să manifeste din acel potențial. De obicei persoanele care își asumă acest rol sunt considerate rebele și greu de gestionat, însă ele își asumă curajul de a deschide uși în spatele cărora se află multă durere, prin ei prind glas voci suprimate din trecut care ascund secrete care se vor a fi auzite pentru a rupe ciclul repetiției.

Recomand procesarea ulterioară a informațiilor descoperite în ziua de constelații cu un terapeut specializat, pentru a reuși așezarea acestora pe propriul puzzle sistemic. După o ședință de constelații familiale, este important să se acorde timp pentru procesarea și integrarea experiențelor, timp în care să se lucreze cu informațiile dobândite. Multe persoane raportează schimbări semnificative în percepția lor asupra familiei și a relațiilor, precum și transformări profunde în comportament și atitudini.

CONSTELATII FAMILIALE 9OS7 Beneficiile participării la grup

  • Persoana care își lucrează propria dificultate cu această metodă resimte în timp scurt o ameliorare a situației sale de viață.
  • Un atelier de constelații familiale aduce beneficii nu doar persoanei care își lucrează o problemă, cât și întregului grup. Empatia și siguranța dată de condițiile participării la grup face ca toate persoanele să fie solidare și să beneficieze direct și indirect din munca celorlalți.
  • Energia creată în grup devine un suport pentru fiecare participant și acest lucru consolidează încrederea și deschiderea către sine și ceilalți. Metoda constelațiilor face apel totodată la a învăța să ne asumăm responsabilitatea propriilor trăiri și dificultăți date de provocările vieții și să le confruntăm în mod demn, existând cel puțin o soluție pentru fiecare obstacol întâlnit și cel puțin o lecție frumoasă în spatele fiecărei experiențe.
  • În esență, a fi realist (a fi deschis la adevăr, atât cel din propria familie, cât și la situațiile de viață) și totodată pozitiv (a-ți menține speranța), deși pare dificil, reprezintă atitudinea cea mai constructivă care ne ajută să ne autodepășim și să evoluăm ca ființe umane.

Înscriere la sesiunea de constelații familiale

Cost 630 lei. Înscrierea devine validă numai după achitarea taxei de participare.

Suma achitată este nereturnabilă. Se poate însă găsi un înlocuitor, cu anunțarea în prealabil a acestei schimbări.

Workshop-ul este cu prezență fizică în București și se desfășoară în intervalul 10.00-18.00. Zona de desfășurare este Pta Victoriei – Titulescu, locația și toate detaliile de desfășurare urmând a fi comunicate numai participanților, pe grupul de whatsapp creat în acest scop cu 2 zile înaintea wokshop-ului.

Persoanele care își vor juca constelațiile sunt desemnate prin tragere la sorți.

Locurile sunt limitate.

Sesiuni 2025: 15 martie, 26 aprilie, 31 mai, 21 iunie, 26 iulie, 16 august, 20 septembrie, 18 octombrie, 22 noiembrie, 20 decembrie

constelatii familiale pietre

Întrebări frecvente despre constelații familiale

constelatii familiale faq
  1. Ce sunt constelațiile familiale?

    Constelațiile familiale sunt o metodă terapeutică care ajută la identificarea și rezolvarea blocajelor emoționale și relaționale moștenite din familie. Ele permit participanților să înțeleagă dinamica invizibilă a familiei și să aducă echilibru în viața lor.

  2. Cum decurge o sesiune de constelații familiale?

    O sesiune poate fi individuală sau de grup. În cadrul sesiunilor de grup, participanții joacă roluri simbolice pentru a reprezenta membrii familiei sau aspecte relevante ale vieții persoanei care isi lucrează constelatia. Facilitatorul ghidează procesul, ajutând la descoperirea și eliberarea tiparelor preluate, a blocajelor emoționale care impiedica persoana sa isi poata trai viata conform alegerilor si viziunii proprii.
    In cazul sesiunilor individuale, rolul participantilor va fi preluat de obiecte simbolice care vor reprezenta membrii familiei, aratand dinamica nevazuta a acestora si radiografiind imaginile importante conforme intentiei puse, pentru cel care isi face o constelatie individuala. Un astfel de demers va atrage dupa sine constientizari si insight-uri necesare clarificarii si eilberarii tiparelor emotionale negative.

  3. Este necesar să cunosc detalii despre arborele meu genealogic?

    Ajuta, insa nu este obligatoriu să ai informații detaliate despre familia ta. Chiar și cu puține detalii, constelația poate scoate la iveală dinamicile ascunse și influențele sau tiparele moștenite. Nu o data am primit feedback-uri, (desi initial nu s-a stiut absolut nimic despre povestile de viata ale rudelor care aveau releventa in blocajul pe care si-l lucrau protagonistii), ca ceea ce s-a revelat la grup, desi nu se stia dinainte, s-a dovedit ulterior a fi in intregime real.

  4. Trebuie să particip activ sau pot doar să observ?

    Vei participa activ, ca reprezentant în constelațiile altor persoane, sau poți ramane observator, beneficiind astfel indirect de intregul proces.

  5. Care sunt beneficiile unei sesiuni de constelații familiale?

    Printre beneficii se numără:
    Clarificarea relațiilor de familie și personale
    Eliberarea tiparelor emoționale negative
    Aducerea in lumina constientului a tiparelor mostenite care te influenteaza in prezent
    Îmbunătățirea relațiilor cu părinții, copiii sau partenerul
    Eliberarea copiilor de o mostenire care le-ar putea ingreuna manifestarea propriului lor destin
    Înțelegerea și depășirea unor blocaje profesionale sau personale
    Intelegerea si clarificarea asupra rolului si pozitiei fiecaruia in puzzle-ul sistemului familial
    Redobandirea locului de drept in cadrul sistemului
    Restabilirea legilor suletului care odata incalcate condamna la boala si nefericire
    Ruperea loialitatilor ascunse care atrag dupa sine neimplinire, durere, pierderi repetitive si ghinion
    Imbunatatirea starii de sanatate prin aflarea cauzelor care au condus la manifestarea acelui simptom in planul fizic.

  6. Pot participa dacă nu am probleme specifice de familie?

    Fiecare persoana se confrunta cu o nemultumire, neimplinire sau ingreunare intr-un anumit sector al vietii, fie ca este vorba de planul personal, financiar, romantic, cariera sau sanatate. Constelațiile aduc clarificari importante pentru a demara schimbarea necesara imbunatatirii acestor aspecte ale vieții.

  7. Sunt sesiunile de constelații familiale potrivite pentru toată lumea?

    Deși majoritatea persoanelor pot beneficia de o sesiune de constelații familiale, cei care sunt în stări emoționale extrem de vulnerabile din cauza pierderii cuiva drag, din cauza unui eveniment neprevăzut care le-a cauzat multă durere, sau au afecțiuni psihice severe, recomand să nu participe până ce nu se liniștesc.
    Nu recomand nici participarea femeilor însărcinate, deoarece copilul care tocmai se formează are nevoie de liniște și emoții pozitive pentru a se forma, ori în câmpul creat la un astfel de workshop se procesează multe emoții grele care nu sunt deloc benefice fătului. Așadar, recomand mămicilor ca, după ce nasc și termină cu alăptarea să participe la un astfel de eveniment, și nu pe parcursul acestor etape atât de importante pentru crearea unui copil sănătos și a unei legături emoționale trainice între ei, fără interferențe și cascade emoționale care pot perturba.

  8. Este nevoie de o pregătire prealabilă?

    Nu este necesară o pregătire specială, însă este util să vii cu o intenție clară sau cu o temă pe care vrei să o explorezi.

  9. Cât de des ar trebui să particip la constelații familiale?

    Nu există o frecvență prestabilita. Unii oameni simt schimbări semnificative după o singură sesiune, în timp ce alții au nevoie de mai multe constelatii pentru a putea debloca situatia cu care se confrunta, in functie de radacina problemei si greutatea temei prelucrate. Unele persoane aleg să participe periodic la sesiuni de constelatii, ca o modalitate de explorare si auto-cunoastere de sine.

  10. De ce sa mai particip la un grup de constelatii, daca nu se joaca constelatia mea?

    Nu ajunge nimeni in mod intamplator la un grup de constelatii si faptul ca esti in acel context, alaturi de acei oameni si nu altii, se datoareaza faptului ca ai atras pe frecventa ta specifica, persoanele de care ai nevoie ca sa poti explora zona de umbra a inconstientului tau.
    Intr-o zi de lucru se joaca 5 sau 6 constelatii, in functie de numarul persoanelor prezente, puterea grupului sau greutatea temelor de prelucrat, insa acest lucru nu inseamna ca numai cei care isi joaca temele ca si protagonisti, sunt singurii beneficiari al unei astfel de zile de lucru. Toata lumea beneficiaza in mod egal de revelarea informatiilor care se regasesc si in propriul lor subconstient si fiecare persoana va observa ca se gaseste ca si reflexie in majoritatea celor prezenti, alaturi de care exploreaza in acea zi de lucru.
    Oricum se pierde foarte mult din informatia dobandita in atatea ore de lucru, pentru ca nici o persoana nu este constienta de toate temele jucate si de cele mai multe ori atunci cand unei probleme nu i-a venit inca randul la constientizare si prelucrare, sau nu s-a “copt” inca in inconstient, ea va fi automat blocata si uitata.

  11. Participarea la constelatii exclude psihoterapia clasica?

    In niciun caz! Constelatiile sunt un instrument terapeutic care aduce la suprafata mult mai rapid informatii care uneori au nevoie de ani intregi de explorare, insa, odata aflate aceste informtii este nevoie sa incepi prelucrarea lor intr-un proces terapeutic, alaturi de un specialist. Deci nu se exclud, se sustin si se completeaza una pe celalalta.